Năzuința spre suprafața perfectă din lemn reunește companiile HASSLACHER NORICA TIMBER și ADLER
Grupul HASSLACHER este o întreprindere inovativă de familie din industria lemnului, activă pe plan internațional, lider mondial în domeniul lemnului stratificat cu scânduri încleiate, iar de 120 de ani numele firmei este sinonim cu pionieratul, performanța, calitatea, durabilitatea și responsabilitatea socială. Alături de cei 1800 de angajați, grupul HASSLACHER produce în Austria, Germania, Slovenia și Rusia, în cele opt fabrici ale sale, produse inovative din cherestea, lemn stratificat cu scânduri încleiate, lemn lamelat și lemn de construcții pentru construcțiile moderne din lemn. Fideli mottoului „From wood to wonders“
9 mar. 2021
Gigantic: elemente din lemn de format mare, de tonaj mare, cu lățime de până la 3,20 m și lungimea incredibilă de 20 m sunt suspendate pe verticală în hală. Două brațe robotizate pulverizează fin plăcile cu lazură. Precis și foarte exact. Un curent de aer cald le usucă repede, înainte ca stația de sablare intermediară să pregătească elementele de construcție pentru o nouă trecere prin cabina de lăcuire. Directorul întreprinderii Andreas Weichsler este pe bună dreptate mândru în timp ce își conduce vizitatorii, experți ai domeniului, prin regatul „său” și explică: „O instalație de asemenea dimensiuni este în prezent unică. Noi am realizat aici o lucrare de pionierat.” Noi - Grupul HASSLACHER, care a realizat un centru inegalabil de finisare pentru suprafețe în fabrica Stall din Mölltal, regiunea Carintia. Și care finisează elemente de perete și tavan din lemn lamelat cu straturi de acoperire pentru spații de locuit sănătoase de la ADLER, astfel încât pot fi comparate cu mobilier și suprafețe din parchet de înaltă calitate fără rețineri. „Totuși este vorba de un element portant de construcție din lemn”, subliniază Weichsler.
Excelent
Într-adevăr, centrul de finisare pentru suprafețe este bazat pe expertiza tehnologiei de acoperire din domeniul industriei ferestrelor și al mobilierului. „Apoi a fost dimensionat pentru scala dimensiunilor lemnului lamelat”, povestește Georg Jeitler, Director de Inovație în cadrul Grupului HASSLACHER, în timp ce un element din lemn lamelat îmbinat, ajuns la forma finală, „zboară” spre zona de finisare a suprafeței. ADLER a adaptat un produs din domeniul mobilierului special pentru instalația ultra modernă a Grupului HASSLACHER. Căci HASSLACHER NORICA TIMBER și ADLER au un obiectiv comun: năzuința spre suprafața perfectă! „Cu elementele noastre de construcție din lemn clienții noștri realizează proiecte de arhitectură și ingineria lemnului remarcabile pe plan mondial. Iar o suprafață de cea mai bună calitate este absolut necesară și este chiar solicitată de constructor și arhitect”, astfel subliniază Weichsler și Jeitler importanța acestei inovații, respectiv investiții. Construcțiile din lemn sunt în plină ascensiune și astfel trebuie pusă în valoare întreaga frumusețe a materiei prime sustenabile: produsele din lemn încleiate cu aspect calitativ sunt tot mai apreciate. Grupul HASSLACHER a fost mereu un deschizător de drumuri în ceea ce privește suprafețele. Datorită „lamelei excelente” cu structură specială, poate fi garantată cea mai bună calitate aproape fără rosturi de îmbinare și fără fisuri pentru cele mai diverse tipuri de lemn de rășinoase dar și de foioase. Iar în noul centru pentru suprafețe din Stall elementele din lemn lamelat pot fi acum protejate și modelate conform tuturor cerințelor.
Protejat
ADLER, cel mai mare producător austriac de lacuri, vopsele și materiale pentru protecția lemnului, oferă Grupului HASSLACHER asistență în privința multitudinii de întrebări referitoare la straturile de acoperire, în teorie, dar mai ales în practică - mai exact: competență flexibilă. „ADLER dezvoltă pentru noi rapid și simplu soluții optime de acoperire pentru diverse cerințe, precum și produsele adecvate pentru instalație”, ne spune Weichsler bucurându-se de buna colaborare. Astfel, în cabina de pulverizare se folosește noul ADLER Lignovit Ecofin, un lac transparent pe bază de apă, care reunește cea mai bună protecție la umezeală cu o rezistență chimică și mecanică foarte bună, adică protecție împotriva murdăriei și a deteriorărilor. „Pe un șantier elementele din lemn trec prin multe mâini și au parte și de un tratament mai dur în timpul montajului, din cauza dimensiunii lor. În ciuda acestor condiții ele trebuie să își păstreze aspectul natural”, explică Bernhard Schiffthaler, Key Account Manager la ADLER pentru construcțiile industriale din lemn și pentru industria ferestrelor din Austria. Binecunoscuta firmă de construcții Implenia implementează în prezent renumitul proiect de dimensiuni mari „KIM” în cartierul Lockstadt al orașului Winterthur cu elementele robuste și elegante din lemn lamelat Lignovit-Ecofin, produse de Grupul HASSLACHER. Inclusiv în propria cabină de izolare fonică, amplasată la loc de cinste în centrul noii hale ample de producție de 10.000 m² s-a folosit suprafața excelentă de mesteacăn Lignovit Ecofin.
Lustruit
Un alt „client permanent” din cabina de pulverizare este lazura favorită de interior Lignovit Interior UV 100 de la ADLER. Aceasta împiedică pe termen lung îngălbenirea suprafețelor din lemn datorită protecției UV integrate. Plăcile din lemn lamelat pot fi dotate inclusiv cu protecție pentru muchii, impermeabilizarea secțiunii transversale sau cu suprafețe color. ADLER a dezvoltat în acest sens un catalog propriu pentru finisarea suprafețelor în special pentru și cu HASSLACHER NORICA TIMBER. Și tot referitor la culoare: inclusiv fațada noii hale de producție din Stall ne impresionează cu o nuanță elegantă de gri argintiu. Molidul cu structură rindeluită conferă lazurii Lignovit Lasur Naturgrau (gri natur) și Lignovit Platin Quarzgrau (gri-quarz) un aspect lustruit și durabil, care se integrează cu multă eleganță în peisajul din Mölltal. „Pentru stratul de acoperire al acestor elemente prefabricate de fațadă am achiziționat o mașină de vopsit cu perie, pentru a atinge rezultate optime inclusiv în exterior”, explică Andreas Weichsler. Indiferent cum, indiferent dacă sunt pentru interior sau exterior - când este vorba despre suprafețe perfecte, Grupul HASSLACHER se bazează pe ADLER!
ADLER – În venele noastre curge vopsea
Cu 620 de angajați, ADLER este cel mai mare producător austriac de lacuri, vopsele și materiale pentru protecția lemnului. Fondată în 1934 de Johann Berghofer, întreprinderea de familie este condusă astăzi, la a treia generație, de către Andrea Berghofer. 18.000 de tone de lac părăsesc anual fabrica din Schwaz, aprovizionând clienți din peste 25 de țări. ADLER dispune de societăți de distribuție în Germania, Italia, Polonia, Olanda, Elveția, Cehia și Slovacia; unica locație de producție este fabrica de vopsele ADLER din Schwaz/Tirol (A). ADLER este prima întreprindere din branșa sa 100% neutră din punct de vedere ecologic, încă din 2018.
© by adler-lacke.com